Modulul 2 - Cadrul juridic, legislativ și financiar
Schița subiectului
-

Întreprinderile sociale, indiferent de forma lor juridică, funcționează în cadrul unor reglementări legislative și financiare specifice. Aceast modul oferă informații structurate în trei direcții principale:
1. O imagine de ansamblu asupra contextelor legislative în care operează întreprinderile sociale, evidențiind modul în care aceste cadre permit dezvoltarea activității și ce implică ele în privința drepturilor și obligațiilor acestor organizații.
2. O analiză a beneficiilor achizițiilor publice responsabile social, cu accent pe modul în care aceste practici sprijină autoritățile publice locale în atingerea obiectivelor sociale, economice și de mediu. Sunt prezentate instrumentele principale de achiziții publice care permit implementarea eficientă a acestor practici.
3. Informații despre opțiunile de finanțare, atât tradiționale, cât și inovatoare, disponibile pentru întreprinderile sociale la nivel național și european.
Această modul contribuie la o înțelegere aprofundată a contextului juridic și a peisajului financiar în care activează întreprinderile sociale, oferind un cadru util pentru adaptarea politicilor și programelor la nevoile acestora. Astfel, se susține misiunea socială și de mediu a întreprinderilor sociale și se facilitează abordarea provocărilor comunitare într-un mod sustenabil.
-
Această unitate explorează rolul întreprinderilor sociale în achizițiile publice, evidențiind modul în care autoritățile publice locale pot integra considerații sociale și de mediu în procesele de achiziție. Sunt prezentate elemente din cadrul legal al achizițiilor publice al UE, precum și principiile achizițiilor responsabile social, care permit o abordare echilibrată între eficiență economică și impact social pozitiv.
Unitatea oferă informații despre instrumentele disponibile, cum ar fi contractele rezervate, achizițiile pe loturi, clauzele sociale și criteriul celui mai bun raport calitate-preț, care pot fi utilizate pentru a facilita implicarea întreprinderilor sociale în furnizarea de servicii publice de calitate.
De asemenea, este subliniat modul în care colaborarea dintre autoritățile publice locale și întreprinderile sociale contribuie la promovarea sustenabilității, crearea de locuri de muncă și incluziunea socială, consolidând în același timp reziliența comunitară și eficiența administrativă.
-
Vizualizare
-
Trebuie să primești o notă Obține o notă de trecere
-